Fericire

E 00:30 și sunt fericită.


Da, sunt fericită. Sunt fericită pentru că mă bucur de viață, pentru că am mai supraviețuit încă o zi.

Vezi ? Asta înseamnă fericirea. Să te bucuri de lucruri mărunte, lucrurile care sunt importante în viața ta.

Sunt fericită pentru că azi am simțit razele soarelui pe chipul meu, pentru că pot simți cum vântul îmi răvășește părul, sunt fericită pentru că mă pot bucura de ploaia după soare și mai ales de mirosul acela încântător al ploii. Sunt fericită pentru că pot face ceea ce îmi place, călătoresc cât e lumea de mare și mă pot bucura de natură, că pot cunoaște oameni minunați de la care am ce învăța. Sunt fericiă pentru că am putut face oamenii să râdă, și, spune-mi tu, nu te simți bine când oamenii din jurul tău sunt fericiți ?
Sunt fericită pentru că știu că acolo, undeva, cineva mă așteaptă, cineva mă va iubi, iar eu îi voi oferi tot ce este mai frumos. Aștept cu nerăbdare încă o zi ca să mă pot bucura de ea, iar dacă nu va mai veni, știu ca am trăit-o pe cea anterioară, fericită.



Tu, străine, nu uita să fii fericit/ă. Nimic de pe lumea asta nu îți poate lua fericirea. Ai grijă de tine. După orice lacrimă, vine un zâmbet. Jur, îți stă minunat zâmbind.

Stai 10 minute în ploaie, nu fugi la adăpost. BUCURĂ-TE

                                    Cu drag, 
                                 un suflet fericit