Despre oameni, dragoste, fericire, despre mine, tine și noi.

Oamenii obișnuiesc să judece după exterior. Cred că interiorul e cel mai important, cel mai frumos, greu de înțeles, ca primul fulg de zăpadă, dar cel mai delicat. Nu-mi place să judec oamenii după aparente. Bineînțeles că, cu toții ne facem o părere la început când întâlnim o persoană, după felul în care vorbește, după felul în care se poartă, o examinezi, încerci să o citești, dar asta nu înseamnă că prima impresie este corectă. Timpul mi-a demonstrat că în proporție de 90% m-am înșelat. Am realizat că persoana e mai minunată sau stricată pe dinăuntru. La rândul meu, am fost și eu judecată în bine sau rău, dar nu îmi pasă pentru că știu cine sunt eu. Am încetat să îmi mai pese de părerile celorlalți pentru că am realizat că voi fi singura pe care o voi avea la final, indiferent cum sunt, doar eu îmi voi accepta greșelile. Eu sunt cea sensibilă, misterioasă, visătoare, luptătoare, delicată, nervoasă și de nestăpânit. Sunt genul ăla de femeie care își imaginează, care vrea să-și îndeplinească dorințele și care încă mai crede în bunătatea oamenilor. Genul care a suferit și s-a ridicat ștergându-se de lacrimi și praf. Genul care dă sfaturi și căreia îi place să asculte oamenii și poveștile lor. Mulți mă fac prea visătoare dar, spune-mi tu, te rog. Ce e greșit în a visa, în a-ți imagina, în a spera ? Spune-mi dacă te-a întristat vreodată visul frumos, iar dacă a făcut-o, înseamnă că nu știi sa te bucuri de lucrurile mici, mărunte, lucrurile frumoase din jurul tău. Imaginează-ți ce iubești, ce iți face plăcere, și gustă momentul până iți face pielea de găină. Iubește intens. Cine nu a iubit ? Eu am iubit, în prezent mă iubesc pe mine și în viitor mă voi iubi la fel de mult cat și pe persoana de lângă mine. Când iubești, dăruiești. Dăruiești iubire, gesturi, tandrețe, sinceritate, loialitate, amintiri, respect, intimitate, siguranță. Sunt genul care te va iubi din suflet, cu adevărat, intens și sensibil. Îți voi lăsa scrisori, biletele lipite de frigider în care iți voi aminti să zâmbești, te voi suna și iți voi spune să te îmbraci gros pentru că este frig. Te voi lua în brațe după o ceartă aprinsă. Sunt genul care va fi mereu acolo, lângă tine. Când vei fi bolnav, îți voi lua capul, ți-l voi așeza pe bratele mele și te voi săruta, îți voi spune că sunt aici și că voi avea grijă de tine. Când va fi un moment important în viața ta, voi fi acolo lângă tine, cu tine, voi fi prezentă pentru că emoția ta va fi emoția mea. Te voi iubi, dar nu mă voi lăsa niciodată umilită.Te voi iubi și voi aștepta să primesc aceeași doza de iubire, iar dacă nu va fi, voi pleca pentru că știu că va fi cineva care să-mi ofere dragostea de care am nevoie.

                       Dar nu uita să te iubești întâi pe tine.