Postarea asta este despre voi, dragii mei parinti. Dar sa incepem cu cea mai importanta persoana din viata mea, mama.
M-ai crescut pana la 10 ani, m-ai dus in prima zi de scoala, de mana. Ai facut temele cu mine, m-ai invatat sa citesc, sa scriu si sa socotesc. Am invatat ca bucuria sa o citesc in ochii tai, teama sa mi-o alung luandu-te de mana si m-ai educat cum nimeni n-ar fi putut. La 10 ani, te-ai gandit ca ar fi mai bine sa pleci in strainatate, ca sa am un viitor mai bun, sa-mi fie mai bine din punct de vedere financiar. Am ramas cu tata. In mai 2004 te-am dus impreuna cu tata, la microbuz. Te-am urcat in microbuz, m-ai privit si mi-ai zis sa am grija de mine. Ne-am pupat. As fi vrut sa te iau in brate, dar totusi n-am facut-o. In timp ce masina se pornise, te-ai uitat pe geam la mine si ai facut o inima, cu ajutorul degetelor. Ti-am aruncat un zambet sincer. M-am uitat in ochii tatei si mi-am dat seama ca el e tot ce mi-a ramas fizic langa mine, si ca tu aveai sa-mi fi doar virtual, ca nu iti voi putea atinge obrajii rosii, pielea si sa-ti intalnesc privirea cu adevarat, pana data viitoare. Am ajuns acasa si m-am pus direct in pat. Ca fata, ma intrebam cum o sa ma creasca un barbat, cine o sa faca de mancare, curatenie, cine o sa imi pregateasca pachetelul de scoala, cine o sa-mi calce uniforma. Stii tu, chestii pe care le-ar face o mama. Prima mancare facuta de tata, a fost tocanita de carne. A pus o tona de Delikat, nestiind chiar cum e, si dupa, mi-a pus in farfurie sa mananc. Tot ce simteam era gustul de sare, iar eu am mancat tot din farfurie, ca sa nu il supar sau sa se simta prost. Seara, si-a dat si el seama ce a facut. Ma sunai, imi spuneai ca nu iti place si ca nu te simti bine acolo. Iti spuneam sa vii acasa, dar tu imi spuneai ca ai plecat pentru mine. Eu incercam totusi sa imi dau seama cum ai putea sa pleci pentru mine, cand tot ce vreau, e sa fii langa mine ? Nu reusesc sa-mi aduc prea bine aminte, dar cred ca dupa ce ai plecat, ne-am vazut dupa 2 ani. Am venit eu la tine, bineinteles. Aveam 12 ani. Am venit cu avionul, insotita de o stewardesa. Imi era atat de frica in avion, dar imi tot repetam " O voi vedea pe mama, si totul va fi bine, frica va disparea cand o vei intalni ". Odata aterizata pe aeroport, picioarele au inceput sa-mi tremure de emotii. Mii de goluri simteam in stomac, si ranjetul de copil nu-mi mai disparea de pe fata. Ne-am vazut, ne-am pupat, si cam atat. 1 luna am stat la tine. Aceleasi vorbe mi le spuneai mereu. Sa am grija de mine, sa il ascult pe tata, sa invat bine, sa fiu cuminte, sa cresc frumos, sa nu ma port urat cu oamenii, ca tu esti departe si il am doar pe tata. Ma enervam atat de tare cand auzeam ca esti departe. Cu cat stateam mai mult la tine, cu atat imi doream mai mult sa fiu acasa la mine. Ne vedeam cam o data pe an, cand desigur, veneam eu la tine. Distanta dintre noi m-a racit, si tu ma intrebai mereu de ce ma port asa cu tine, de ce sunt rece. Ma pupai pe frunte, iar eu nu aveam nicio reactie. Eram rece cu tine si iti raspundeam urat. Voiam sa ma apropii de tine, dar nu puteam. Ma gandeam " Daca nu am fost aproape de ea tot anul, cum as putea fi aproape, 2 saptamani ?". Imi trimiteai mereu bani. Imi spuneai mereu " Ti-am trimis bani sa ai grija de tine ", iar eu iti spuneam " Doamne mama, cum as putea sa am grija de mine, cu banii de la tine ? Nu am nevoie de banii tai, eu am nevoie de tine" si raspunsul tau era mereu acelasi " Am plecat pentru tine, nu am plecat de bine ". Ma enervam si iti inchideam telefonul, nu mai voiam sa aud mereu asta. In zilele de aniversare nu erai langa mine. Imi trimiteai bani, ca tata sa imi faca ziua. Totul se rezolva cu bani, mai putin dragostea. Am facut 16 ani si ai plecat si tu, tata. Ai plecat la mama. Ca orice copil de 16 ani, ma gandeam ca ma voi distra fara ca tu sa mai imi faci observatii. Oh, nu. Responsabilitati, asta a venit odata cu plecarea ta. Dar tu ai plecat si stiai ca eu sunt pregatita pentru asta, ca doar stiai ce ai acasa.Va vedeam o data sau de 2 ori pe an, bineinteles ca asta se intampla cand veneam eu acolo, sau cu caz fericit, de 3 ori pe an, cand veneati voi acasa. Tin minte ca ati venit acasa dupa ceva timp iar eu m-am pus sa fac carne la cuptor cu gandul sa va fac o surpriza, dar am ars-o ingrozitor, de abia o dezlipeam de pe tava, si am inceput sa plang, gandindu-ma ca va voi dezamagi. Am crescut, m-am maturizat si voi ati imbatranit alaturi de mine. Pot doar sa va multumesc ca m-ati ajutat sa fiu omul care sunt, la varsta mea. Vreau sa stii ca, iubita mama, NU TE VOI JUDECA niciodata ca ai plecat. Doar ca, dragostea aia nu se poate oferi de la distanta. Dar stiu ca ai oferit cat ai putut. Iarta-ma ca nu ti-am aratat iubirea, iarta-ma ca nu ai simtit iubirea de copil, si te rog, ca nici tu la randul tau, sa nu ma judeci, cum nici eu NU TE JUDEC pe tine. Nu prea ne-am spus cuvinte frumoase, dar am plans, si lacrimile imi inundau obrajii cand m-ai sunat si mi-ai zis ca esti atat de mandra de mine cum nimeni nu poate fi si ca ma iubesti cum nimeni nu iubeste.
M-ai crescut pana la 10 ani, m-ai dus in prima zi de scoala, de mana. Ai facut temele cu mine, m-ai invatat sa citesc, sa scriu si sa socotesc. Am invatat ca bucuria sa o citesc in ochii tai, teama sa mi-o alung luandu-te de mana si m-ai educat cum nimeni n-ar fi putut. La 10 ani, te-ai gandit ca ar fi mai bine sa pleci in strainatate, ca sa am un viitor mai bun, sa-mi fie mai bine din punct de vedere financiar. Am ramas cu tata. In mai 2004 te-am dus impreuna cu tata, la microbuz. Te-am urcat in microbuz, m-ai privit si mi-ai zis sa am grija de mine. Ne-am pupat. As fi vrut sa te iau in brate, dar totusi n-am facut-o. In timp ce masina se pornise, te-ai uitat pe geam la mine si ai facut o inima, cu ajutorul degetelor. Ti-am aruncat un zambet sincer. M-am uitat in ochii tatei si mi-am dat seama ca el e tot ce mi-a ramas fizic langa mine, si ca tu aveai sa-mi fi doar virtual, ca nu iti voi putea atinge obrajii rosii, pielea si sa-ti intalnesc privirea cu adevarat, pana data viitoare. Am ajuns acasa si m-am pus direct in pat. Ca fata, ma intrebam cum o sa ma creasca un barbat, cine o sa faca de mancare, curatenie, cine o sa imi pregateasca pachetelul de scoala, cine o sa-mi calce uniforma. Stii tu, chestii pe care le-ar face o mama. Prima mancare facuta de tata, a fost tocanita de carne. A pus o tona de Delikat, nestiind chiar cum e, si dupa, mi-a pus in farfurie sa mananc. Tot ce simteam era gustul de sare, iar eu am mancat tot din farfurie, ca sa nu il supar sau sa se simta prost. Seara, si-a dat si el seama ce a facut. Ma sunai, imi spuneai ca nu iti place si ca nu te simti bine acolo. Iti spuneam sa vii acasa, dar tu imi spuneai ca ai plecat pentru mine. Eu incercam totusi sa imi dau seama cum ai putea sa pleci pentru mine, cand tot ce vreau, e sa fii langa mine ? Nu reusesc sa-mi aduc prea bine aminte, dar cred ca dupa ce ai plecat, ne-am vazut dupa 2 ani. Am venit eu la tine, bineinteles. Aveam 12 ani. Am venit cu avionul, insotita de o stewardesa. Imi era atat de frica in avion, dar imi tot repetam " O voi vedea pe mama, si totul va fi bine, frica va disparea cand o vei intalni ". Odata aterizata pe aeroport, picioarele au inceput sa-mi tremure de emotii. Mii de goluri simteam in stomac, si ranjetul de copil nu-mi mai disparea de pe fata. Ne-am vazut, ne-am pupat, si cam atat. 1 luna am stat la tine. Aceleasi vorbe mi le spuneai mereu. Sa am grija de mine, sa il ascult pe tata, sa invat bine, sa fiu cuminte, sa cresc frumos, sa nu ma port urat cu oamenii, ca tu esti departe si il am doar pe tata. Ma enervam atat de tare cand auzeam ca esti departe. Cu cat stateam mai mult la tine, cu atat imi doream mai mult sa fiu acasa la mine. Ne vedeam cam o data pe an, cand desigur, veneam eu la tine. Distanta dintre noi m-a racit, si tu ma intrebai mereu de ce ma port asa cu tine, de ce sunt rece. Ma pupai pe frunte, iar eu nu aveam nicio reactie. Eram rece cu tine si iti raspundeam urat. Voiam sa ma apropii de tine, dar nu puteam. Ma gandeam " Daca nu am fost aproape de ea tot anul, cum as putea fi aproape, 2 saptamani ?". Imi trimiteai mereu bani. Imi spuneai mereu " Ti-am trimis bani sa ai grija de tine ", iar eu iti spuneam " Doamne mama, cum as putea sa am grija de mine, cu banii de la tine ? Nu am nevoie de banii tai, eu am nevoie de tine" si raspunsul tau era mereu acelasi " Am plecat pentru tine, nu am plecat de bine ". Ma enervam si iti inchideam telefonul, nu mai voiam sa aud mereu asta. In zilele de aniversare nu erai langa mine. Imi trimiteai bani, ca tata sa imi faca ziua. Totul se rezolva cu bani, mai putin dragostea. Am facut 16 ani si ai plecat si tu, tata. Ai plecat la mama. Ca orice copil de 16 ani, ma gandeam ca ma voi distra fara ca tu sa mai imi faci observatii. Oh, nu. Responsabilitati, asta a venit odata cu plecarea ta. Dar tu ai plecat si stiai ca eu sunt pregatita pentru asta, ca doar stiai ce ai acasa.Va vedeam o data sau de 2 ori pe an, bineinteles ca asta se intampla cand veneam eu acolo, sau cu caz fericit, de 3 ori pe an, cand veneati voi acasa. Tin minte ca ati venit acasa dupa ceva timp iar eu m-am pus sa fac carne la cuptor cu gandul sa va fac o surpriza, dar am ars-o ingrozitor, de abia o dezlipeam de pe tava, si am inceput sa plang, gandindu-ma ca va voi dezamagi. Am crescut, m-am maturizat si voi ati imbatranit alaturi de mine. Pot doar sa va multumesc ca m-ati ajutat sa fiu omul care sunt, la varsta mea. Vreau sa stii ca, iubita mama, NU TE VOI JUDECA niciodata ca ai plecat. Doar ca, dragostea aia nu se poate oferi de la distanta. Dar stiu ca ai oferit cat ai putut. Iarta-ma ca nu ti-am aratat iubirea, iarta-ma ca nu ai simtit iubirea de copil, si te rog, ca nici tu la randul tau, sa nu ma judeci, cum nici eu NU TE JUDEC pe tine. Nu prea ne-am spus cuvinte frumoase, dar am plans, si lacrimile imi inundau obrajii cand m-ai sunat si mi-ai zis ca esti atat de mandra de mine cum nimeni nu poate fi si ca ma iubesti cum nimeni nu iubeste.
