Îmi amintesc cu mare plăcere de Crăciunul copilăriei mele, de parcă ieri a fost. Îmi amintesc cum mama mă punea să scriu scrisori fără nicio greșeală gramaticală, iar dacă exista și una, îmi rupea foile și scriam de la început. Îmi amintesc cum scriam 4 foi de fiecare dată cu păpușile pe care mi le doream. Îmi amintesc cum în colțul foii îi scriam lui Moș Crăciun că i-am lăsat un pahar de lapte și niște fursecuri, că vine obosit de pe drum, iar în dimineața de Crăciun găseam scris " Mulțumesc ", și un fursec lângă, pentru că am fost un copil cuminte și drăguț. Îmi amintesc cum mama mă obliga să mă culc devreme, pentru că moșul nu vine la copiii care dorm târziu, dar eu ca orice copil normal, încercam să stau trează ca să îi văd barba albă și bineînțeles că nu reușeam niciodată. Îmi amintesc mirosul cojilor de portocală, îmi amintesc cum iubeam să pun steaua în vârful bradului, îmi amintesc gustul cozonacului făcut de mama, îmi amintesc mâinile albe ale mamei de la făină, și întotdeauna exista pata aceea albpă pe față, de asemenea tot de la făină. Iubeam filmele de Crăciun. Oh Doamne, cât îmi mai plăcea să mă uit la Singur Acasă. 22 de ani și tot nu m-aș plictisi niciodată de rutina Harry Potter. 22 de ani și tot nu m-aș sătura de cojile de portocale căzute după calorifer, când se uscau. 22 de ani și tot nu m-aș sătura de cana de vin fiert băută lângă geam în timp ce priveam cum ninge. Crăciunul e singura sărbătoare pe care o mai simt cu adevărat și singura sărbătoare care mă face să mă gândesc întotdeauana la ce frumos era Crăciunul când încă mai credeam că Moș Crăciun îmi bea laptele.
